Dragi colegi,
Ia întâlnirea anuală a „BaIkan Speleological Union” (Uniunea Speologică Balcanică), care a avut loc în Grecia, țările membre au decis ca întâlnirea speologică balcanică „Balkan Camp” să fie organizată în anul 2018 de către Federația Română de Speologie. Această decizie ne onorează și totodată ne obligă la organizarea unui eveniment speologic de talie internațională, pe care îl dorim a fi contribuția speologiei românești Ia serbarea Centenarului Marii Uniri și formarea Statului Român.
În acest sens, CD al FRS, conform mandatului primit la AG din septembrie 2017, a decis ca întâlnirea speologică a țărilor balcanice ”Balkan Camp” să fie organizată împreună cu Congresul Național de Speologie și cu Concursul Național ”Speoarta” in Munții Șureanu, pe raza UAT Baru Mare, unde după cum bine știți, se află unele dintre cele mai importante obiective speologice din România și chiar din lume.
Acest eveniment combinat va fi organizat de FRS cu sprijinul Primăriei Baru Mare, a Universității Babeș-Bolyai, a Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina și nu în ultimul rând al CSM Hunedoara.
Perioada planificată pentru acest eveniment este 02 — 08.07.2018.
Acest anunț reprezintă prima înștiințare, care va fi urmată de anunțuri ulterioare cu detalii suplimentare. Până Ia sfârșitul lunii noiembrie vom pregăti și comunica link-ul către pagina de internet aferentă evenimentului.
Personal îmi doresc ca împreună să facem din acest eveniment o carte de vizită a speologiei românești, prin care să arătăm tuturor ce tradiție avem în spate și de ce suntem în stare.
Cu toată considerația,
Spencer Coca,
Președinte.