Home > Istoric FRS > Speologia explorativă în România

Speologia explorativă în România

Primele preocupări pe teritoriul actual al României privind cunoaşterea peşterilor în scop explorativ şi ştiinţific datează încă de la începutul secolului al XVIII-lea. J. Fridvaldszky, în lucrarea sa dedicată mineralogiei Principatului Transilvaniei, apărută în anul 1767 la Cluj, menţionează un număr de 6 peşteri. În 1774 E. Nedeczky publică la Viena descrierea peşterii de la Fânaţe, lucrarea sa fiind urmată de cele publicate în acelaşi an de J. Benkő în Haarlem (Olanda) şi J.E. Fichtel (1780) în Nürnberg (Germania), care prezintă peşterile cunoscute până la acea dată în Transilvania.

Secolul XIX este marcat pe plan speologic printr-o intensificare a activităţilor explorative impulsionate de interesul ştiinţific din ce în ce mai mare acordat peşterilor. În lucrările cu profil geologic (mineralogie, paleontologie), arheologic, geografic şi biologic care tratează diferite perimetre ale ţării sunt descrise în mod regulat peşterile din regiune.

În 1836 I. Fekete publică la Cluj harta Peşterii de la Mereşti (Cheile Vârghişului), iniţiativa sa fiind urmată de J. Wastler în 1863 (peşterile Fânaţe, Scărişoara, Onceasa, Ferice şi Meziad), F. Posepny – unul dintre precursorii teoriei hidrotermale în geneza peşterilor- care în 1871 publică hărţile peşterilor din zona Băiţa Bihor, L. Roediger în 1880 (P. Igriţa), G. Hazai în 1887 (P. Măgura), respectiv G. Téglás care în 1891 publică hărţile peşterilor din regiunea Hunedoarei. O menţiune specială trebuie acordată lui Balázs Orbán care în Descrierea Ţării Secuilor (1868 – 1873) prezintă aspecte geologice, geografice, arheologice şi istorice legate pe peşterile din regiune.

Lucrarea de căpătâi a secolului al XIX-lea este însă fără îndoială studiul realizat de către celebrul geograf austriac Adolf Schmidl: Das Bihargebirge an der Grenze von Ungarn und Siebenburgen apărută în 1863 la Viena. Materialul documentar care stă la baza lucrării a fost obţinut în perioada 1858-1862 în cadrul unei expediţii multidisciplinare de mare anvergură, organizată de Academia de Ştiinţe din Viena în Munţii Bihor, Pădurea Craiului şi Codru Moma.

Ca urmare a acestor investigaţii, la finele secolului XIX, conform inventarului realizat de E.A. Bielz (1884), numărul peşterilor din Transilvania era de 81.
Cu începere de la finele secolului al XIX-lea, peşterile încep să suscite un interes turistic din ce în ce mai mare. Czárán Gyula, un avocat înstărit îndrăgostit de natură, îşi cheltuieşte aproape întreaga avere pentru explorarea şi amenajarea peşterilor respectiv deschiderea traseelor turistice din Munţii Bihor.

În 1903 este explorată P. de la Vadu Crişului, lărgirea ulterioară a intrării prin dinamitare, permiţând astfel amenajarea turistică a peşterii, la standarde considerate a fi moderne pentru acele vremuri.

În 1920 Emil Racoviţă întemeiază Institutul de Speologie din Cluj. Cercetările, având cu precădere un caracter biospeologic, au fost însoţite de observaţii privind conformaţia, hidrologia şi microclima cavităţilor investigate în perioada interbelică, informaţiile fiind publicate în două volume apărute la Paris sub titlul „Ennumeration des grottes visitees”.
În perioada interbelică un rol important în popularizarea şi conştientizarea peşterilor şi carstului l-au avut Touring Clubul Român, Asociaţia Carpatică Ardeleană (Erdélyi Kárpát Egyesület) şi organizaţiile de cercetaşi.

Perioada postbelică, afectată de profundele seisme ale societăţii, este marcată de reorganizarea Institutului de Speologie, al cărui sediu este mutat la Bucureşti. Institutul de Speologie iniţiează o amplă campanie de explorări speologice extensive, care vor acoperi întreaga ţară. Iniţiativa a culminat cu marea expediţie de explorare din 1951, care a urmărit explorarea râului subteran al Peşterii Cetăţile Ponorului din Munţii Apuseni. Acţiunea a reunit un număr mare de cercetători al Institutului de Speologie, geologi şi alpinişti cu experienţă speologică. Cucerirea râului subteran a necesitat un efort colectiv remarcabil în cadrul unui bivuac de 12 zile, record mondial pentru perioada respectivă.

În anul 1957, este descoperită de către speologul clujean Béla Bagaméri în Munţii Pădurea Craiului, Peştera Vântului, cea mai lungă peşteră a ţării. Ca urmare a entuziasmului generat de posibilităţile deschise prin descoperirea acestei mari peşteri, pe 6 februarie 1966 este fondat la Cluj primul club de speologie din România: Clubul Speologilor Amatori, având ca scop principal explorarea, cartarea şi protejarea peşterii.

Cu începere din anii 1960 interesul pentru speologia explorativă aflată în continuă creştere a condus la apariţia a numeroase cluburi În oraşele situate în apropierea principalelor masive carstice precum şi la Bucureşti. Adesea în colaborare cu Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” (ISER), aceste grupări reiau explorarea peşterilor cunoscute la acea dată obţinând rezultate remarcabile. Dintre numeroasele cazuri se remarcă peşterile: Tăuşoare (explorată de ISER şi CSER Cluj), Polovragi (ISER şi Focul Viu Bucureşti), Cioclovina cu Apă (ISER şi CSER Bucureşti, „Proteus” Hunedoara), Topolniţa (ISER şi „Avenul” Braşov), Comarnic (ISER şi „Exploratorii” Reşiţa), Cetăţile Ponorului (ISER şi „Speodava” Ştei), Sistemul Zăpodie, („Z” Oradea), Ciur Ponor (CSER şi „Focul Viu” Bucureşti, CSA Cluj, „Cristal” Oradea).

Concomitent, în urma prospecţiunilor efectuate, sunt descoperite noi cavităţi de mari dimensiuni, care sunt explorate adesea de echipe formate din membrii mai multor organizaţii: Sistemul Poieniţa – Humpleu (CSER-Omega, Politehnica Cluj, ISER, Z Oradea), Peştera Hodobana („Z” Oradea), Peştera din Valea Rea („Z” Oradea), Avenul V5 („Z” şi „Cristal” Oradea, „Politehnica” Cluj), Peştera Cornilor („Speodava” Ştei).

O atenţie deosebită a început să fie acordată, în urma perfecţionării tehnicilor şi echipamentelor de specialitate, explorării avenelor. De remarcat sunt: Avenul de sub Vârful Grind („Piatra Craiului” Câmpulung, „Hades” Ploieşti, „N. Casteret” Colibaşi), Dosul Lăcşorului (CSER Bucureşti), Poiana Gropii („Exploratorii” Reşiţa), Hoanca Urzicarului („Speodava” Ştei), Stanu Foncii (CSER Cluj, ISER).

De la data descoperirii Peşterii Vântului până în prezent, 108 cluburi de speologie cu peste 10000 membrii au făcut posibilă descoperirea, explorarea şi adesea cercetarea ştiinţifică a peste 12600 de peşteri. Peşterile sunt inventariate într-un sistem unic si original denumit Cadastrul peşterilor din România, formând o importantă baza de date, găzduită de Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” cu girul membrilor Federaţiei Române de Speologie.

În 1972 speologii români se reunesc pentru prima dată într-un forum, numit “Speosport” . De atunci, acest eveniment s-a repetat anual pâna în anul 2000 când s-a transformat în Congresul National de Speologie.

1977-1978 , se organizează prima Şcoală Română de Speologie devenind în 1995 o structură de formare de nivel international .
Din 1990 cluburile speologice din ţară au inceput să se reorganizeze ca organizatii nonprofit pentru ca, în 1994, pasiunea comuna pentru lumea subterana să conducă la crearea Federaţiei Române de Speologie.

Federaţia Română de Speologie a fost infiintata pe 28 mai 1994, sub patronajul Academiei Romane girat de Institutul de Speologie “Emil Racovita”, prin unirea Comisiei Centrale de Speologie, Societatii Romane de Speologie si Carstologie, Societatii Transilvanene de Speologie, Societatii Banatene de Speologie si a Grupului de Explorari si Scufundari Subacvatice.
Fiind preocupata de siguranta speologilor Federatia Romana de Speologie a infiintat in 2001 Corpul Roman Salvaspeo / CORSA.

Considerand la fel de importante protectia patrimoniului natural si educatia pentru mediu , Federatia Romana de Speologie este printre creatori Retelei Romanesti de Arii Protejate (1995 Herculane), Centrului Regional de Supraveghere Ecologica (1995),Asociatiei Rangerilor din Romania (1996) Asociatiei Romane de Educatie a Copiilor prin Speologie/ Descopera (1996), Asociatiei Romane de Educatie Speologica/ARES (1997),Centrului Roman pentru Initiativa de Mediu/CRIM (2003),Asociatiei Romane de Canyoning (2007).
Federatia Romana de Speologie este membra a Uniunii Internationale de Speologie (UIS) si a Federatiei Speologice Europene(FSE).

Text scris de: Paul Damm ,Viorel Lascu