Home > Istoric FRS > Studii paleontologice cavernicole în România

Studii paleontologice cavernicole în România

Actualizat la: 23 martie 2016

Începuturile observațiilor paleontologice legate de grotele și cavernele României pot fi deja consemnate destul de timpuriu: poate fi astfel menționat Petrus
Ranzanus (secolul XVI), care pentru a explica acumulările – uneori, considerabile – de oase de urs de cavernă din unele peșteri ale Carpaților, se referea la potopul biblic. Un secol mai târziu, Georgius Vette observa la rândul său osemintele aceluiaşi mamifer, ilustrând într-una dintre scrierile sale un asemenea craniu.

Cercetările paleontologice aferente domeniului speleal au continuat de o maniera destul de inegala, diferențiat, în funcție de fiecare provincie istorică în parte: mai dinamice în Transilvania, cu evoluţii mai lente în Muntenia şi Moldova. Explicația acestor tendințe este simplă, dacă este să ne gândim că prima dintre provinciile enumerate concentrează majoritatea terenurilor calcaroase din ţară, aşadar implicit şi cel mai mare număr de abriuri, peșteri și avene.

Secolul XIX, la fel ca şi începuturile celui următor, au cunoscut o efervescenţă a cercetărilor din peşteri. De exemplu, universitarul clujean Anton Koch a studiat situl de la Someşul Rece, bogat în fosile de Capra ibex. Deşi arheolog ca formaţie, transilvăneanul Marton Roska a descoperit adeseori cu prilejul săpăturilor din peşterile Ardealului fosile de mamifere mari cuaternare, pe care de altfel le-a consemnat în scrierile sale.

Cea de a doua jumatate a secolului trecut a fost şi cea mai prolifică în rezultate, graţie îndeosebi săpăturilor efectuate de echipele Institutului de Speologie „Emil Racoviţă” din Bucureşti. Costin Radulescu, Petre-Mihai Samson şi Elena Terzea au consacrat o întreagă serie de cercetări în peşteri din întreaga ţară, focalizând atenţia asupra asociaţiilor de micromamifere pleistocene. Alte contribuţii revin lui Vlad Codrea, Emanoil Ştiucă, Alexandru Petculescu, Cătălin Petrea, Alexandra Păunescu (mamifere cuaternare din Transilvania, Oltenia şi Dobrogea), Eugen Kesler şi Erika Gál (păsări fosile) sau Márton Venczel (amfibieni şi reptile mici).

În ultimii ani, au fost începute cercetări la Peştera cu Oase (Banat), sit care a furnizat resturi extrem de vechi ale omului modern din această parte a continentului european, studiate de Erik Trinkaus şi numeroşii săi colaboratori.

Text scris de: Dr. Vlad Codrea